|
Băieți Buni, adică Dragoș Bucur și Cabral, care lucrează pentru Direcția Specială de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, ca parteneri în scene de urmărire și cascadorii spectaculoase, răpiri sau evadări imposibile, schimburi de focuri si lupte corp la corp. Poți să cauți indicii sau poți urmări filmul strazii "Băieți Buni" la PRO TV, în fiecare duminică, de la 21:45.
Comicul de situație și caracterele trăsnite ale personajelor dau originalitate subiectului, care se regăsește în tiparele clasice ale genului, conținând ingrediente cunoscute spectatorului, ce îi vor menține atenția pe tot parcursul episodului. Explozii, mașini, arme, vânătăi, personaje bine conturate și replici istețe, de multe ori ironice... râsul poate tăia adânc! Este, probabil cel mai ambitios gen de productie pentru televiziune, pentru ca inseamna resurse comparabile cu cele ale unui film adevarat.
Totul începe cu încurcătura pe care cei doi polițiști, fără să se cunoască, o produc în timp ce lucrează sub acoperire. Edi Bălan (Cabral) îl arestează din greșeală pe Călin Boboc (Dragoș). Finalul: șefii lor decid ca cei doi să lucreze împreună de acum înainte, să pună mâna pe Ciupanezu', 'nașul' mafioților din București.
Șeful celor doi detectivi nu e nimeni altul decât Florin Călinescu. Deși e evident că ține la ei ca la ochii din cap, și îi scoate adesea din încurcătură, comisarul Anton Marcu abordează în fața lor de fiecare dată figura șefului dur. Marcu este vulpea bătrână și vicleană care le știe pe toate, deși nu lasă să se vadă.
Membru al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate, Călin este foarte tânăr, impulsiv, non-conformist și nu lucrează aproape niciodată conform legii. Cu o mamă și trei surori cicălitoare, a copilărit în Rahova și a fost întotdeauna ciuca bătăii în găștile de cartier. E cuceritor, dar de cele mai multe ori, punctul ochit nu e și lovit! Spre deosebire de el, Edi este foarte serios, calm, cu simțul responsabilității, membru al Brigăzii Antidrog. În plus, toate femeile cu care are de-a face ajung să se îndrăgostească de el.
Decupat și filmat dinamic, brusc, încât te ține continuu cu ochii pe ecran și cu sufletul la gură, Băieți Buni produs de MediaPro Pictures înseamnă 50% imaginație -când e vorba de conturarea personajelor principale, pe tiparul psihologic al tânărului care trăiește în România si 50% este realitate, întrucât poveștile din fiecare episod se bazează pe cazuri adevărate, clasate, astfel încât serialul respectă realitatea socială și economică din România.
De citiva ani buni, producem in Studiourile Mediapro din Buftea filme americane de diverse genuri. Era momentul sa incercam sa folosim experienta si resursele pe care le-am acumulat si pentru a oferi film de televiziune pentru spectatorii romani.
Cei doi parteneri luptă în fiecare episod împotriva mafiei din București - unul descoperă și apoi încurcă lucrurile, gata să intre mereu în belele, celălalt rezolvă situațiile limită clasic, cu o singură frază sau lovitură de pumn. Așa cum spune și comisarul Anton Marcu, într-o replică de final de episod: "Ei sunt băieți buni..."
|
|
|
|